PROGRAMUL DE FIDELIZARE Diamond Club
Regulament Oficial
Capitolul 1. Organizatorul şi regulamentul oficial al programului:
Acest program de fidelizare este organizat şi desfăşurat de SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL, cu sediul în Bucureşti, Str. Paul Greceanu, nr. 16, sector 2, prin SC CREATE DIRECT SRL, cu sediul în Bucuresti, Str. Dumitru Zosima 105, Sector 1. Participanţii la acest program sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile Regulamentului Oficial, potrivit celor menţionate mai jos. Regulamentul Oficial stă la dispoziţia oricărui participant la program pentru consultare, în toate magazinele CIELO VENEZIA 1270. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament, urmând ca modificările să intre in vigoare numai după anunţarea şi prezentarea în mod public a acestor modificări. Programul se va desfăşura conform prevederilor din prezentul Regulament Oficial.
Capitolul 2. Zona de desfăşurare a programului:
Programul de fidelizare este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României în magazinele CIELO VENEZIA.
Capitolul 3. Durata programului:
Programul de fidelizare Diamond Club intră în vigoare la 1 iulie 2009 şi are o durată nedeterminată.
SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL îşi rezervă dreptul să hotărască în orice moment încetarea programului.
Capitolul 4. Condiţii de participare şi premii instant:
Orice persoană fizică, cu domiciliul stabil în România şi cu vârsta de cel puţin 18 ani, poate fi membru al programului de fidelizare. Excepţie fac angajaţii SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL, precum şi ai companiilor implicate în desfăşurarea promoţiei.
La programul de fidelizare se poate participa numai prin completarea, bifarea optiunii de acord da a intra in baza de date Cielo Venezia 1270 RO şi semnarea formularului de înscriere, pe care cumpărătorul îl va primi în magazin. Participantul este obligat să completeze integral formularul de înscriere, cu date reale şi citeţ. Formularul de înscriere în program se completează şi se predă în magazinele SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL, se proceseaza de către personalul magazinului în baza de date, si in urma validarii (se va trimite un SMS de verificare a numarului de telefon mobil cu un cod; cumparatorul trebuie sa prezinte vanzatorului acel cod), cumpărătorul ridica cadoul de intrare în club, precum şi cardul de membru. Cardul intră în vigoare la intrarea în posesia cumpărătorului. Formularele nesemnate sau conţinând date incomplete sunt considerate invalide şi nu permit obţinerea cardului.
Fiecare nou membru al Diamond Club primeşte un diamant (briliant cut) de 0.01 ct care poate fi:
- Păstrat
- Montat gratuit într-un obiect (bijuterie) din aur sau argint care aparţine clientului
- Montat gratuit într-una dintre bijuteriile promoţionale oferite spre achiziţie pentru client în magazinele CIELO VENEZIA.
Personalul magazinelor CIELO VENEZIA îşi rezervă dreptul de a lansa invitaţia de a deveni membru al Diamond Club oricărui client cu vârsta de peste 18 ani.
Cardul şi diamantul (briliant cut) de 0.01 ct pot fi ridicate imediat dupa validare de către aplicantul pentru statutul de membru al Diamond Club din magazinele CIELO VENEZIA prin semnarea unui proces verbal de predare/primire si prezentarea unei copii a CI sau BI (care va fi păstrată de SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL în scopuri de justificare contabilă a cheltuielilor de promovare - promoţie) şi a CI sau BI în original.
Nicio persoană nu poate completa un formular de înscriere şi / sau ridica un card de membru al Diamond Club în numele şi pentru o altă persoană, sub niciun motiv.
Un participant are dreptul la un singur diamant (briliant cut) de 0.01 ct. În cazul în care cardul este pierdut, furat sau deteriorat (astfel încât el nu mai poate fi utilizat), participantul are dreptul de a solicita înlocuirea lui, însă nu va mai putea beneficia de încă un diamant (briliant cut) de 0.01ct.
Numărul de diamante-cadou disponibil în cadrul programului este de 10.000 de unităţi, valoarea unui diamant fiind 20 Euro (inclusiv TVA).
Diamantele vor fi oferite participanţilor la clubul de fidelizare în ordinea înscrierii lor în program, până la epuizarea stocului alocat promoţiei, urmând ca, după aceea, participanţii să se poate înscrie în continuare în clubul de fidelizare, fără însă a mai beneficia de diamantul cadou.
Prin înscrierea în program, participanţii declară că sunt de acord cu regulamentul acestuia şi ca datele lor personale (inclusiv adresa) să fie prelucrate, să intre în baza de date SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL şi să primească materiale informative prin orice mijloace de comunicare (fax, poştă, email, SMS etc) din partea SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL şi a tuturor partenerilor săi. SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL se obligă să le respecte acestora drepturile prevăzute de legea 677/2001 şi va utiliza baza de date pentru a trimite corespondenţa si pentru a realiza rapoarte statistice.
Participantii au dreptul de a solicita, o singura data pe an, in scris, evidenta modului in care datele personale ale acestora sunt prelucrate. Datele personale furnizate nu vor fi difuzate catre terţi, cu excepţia operatorului de marketing direct al SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL. La cererea scrisă a participantului, datată şi semnată, expediată la adresa: Bucureşti, Str. Paul Greceanu, nr.16, sector, SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL se obligă:
- să confirme solicitantului dacă prelucrează sau nu date personale, în mod gratuit pentru o
solicitare pe an;
- să rectifice, actualizeze, blocheze, şteargă sau transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a
căror prelucrare nu este conformă dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
- să înceteze prelucrarea datelor personale a solicitantului.
Capitolul 5. Mecanismul programului:
Orice deţinător de card beneficiază pe loc pentru cumpărăturile efectuate după intrarea în vigoare a
cardului de un discount faţă de preţul normal al produsului în funcţie de achiziţiile efectuate în magazinele CIELO VENEZIA. Procentul de discount va fi stabilit în felul următor:
Pentru fiecare 1 (un) leu (Ron) plătit de client în magazinele CIELO VENEZIA pentru care a fost folosit cardul de fidelitate, clientul acumulează 1 (un) punct pe cardul de fidelitate.
- Dacă clientul are cel puţin 500 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 3% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA.
- Dacă clientul are cel puţin 2501 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 5% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
- Dacă clientul are cel puţin 7501 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 7% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
- Dacă clientul are cel puţin 20.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 10% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
- Dacă clientul are cel puţin 50.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 12% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
- Dacă clientul are cel puţin 100.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 15% la orice achiziţie din magazinele CIELO VENEZIA. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
Excepţie fac produsele aflate în promoţie (reduceri de sezon şi alte ocazii speciale). Pentru aceste produse deţinătorii de card nu pot obţine discount. Cumpărătorul trebuie să prezinte cardul spre scanare înainte de emiterea bonului fiscal. Discountul nu poate fi acordat dacă clientul nu prezintă cardul de membru al Diamond Club. Pentru achiziţiile pentru care nu se prezintă cardul de fidelitate nu se acumulează puncte în contul clientului.
Punctele acumulate se reportează de la an la an, acelaşi lucru fiind valabil pentru beneficiile la care participantul are dreptul conform art.5 al prezentului regulament.
Capitolul 6. Cardul de fidelizare Diamond Club:
La baza programului de fidelizare se află cardul de fidelitate Diamond Club, destinat clienţilor CIELO VENEZIA. Fiecare participant are dreptul la un singur card. Falsificarea oricărui card se pedepseşte conform legilor în vigoare. Discounturile aplicate în programul de fidelizare CIELO VENEZIA se supun condiţiei ca preţul de vânzare cu amănuntul să nu scadă sub preţul de achiziţie. SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL îşi rezervă dreptul de a dezactiva orice card de fidelitate CIELO VENEZIA.
Capitolul 7. Folosirea cardului de fidelizare CIELO VENEZIA:
Pentru a beneficia de discounturi, clientul va trebui să anunţe de la început că este posesor de card de fidelizare CIELO VENEZIA. Accesul la discounturi este posibil în oricare din magazinele CIELO VENEZIA participante la program, cu excepţia promoţiilor speciale care se desfăşoară doar în anumite magazine şi in anumite perioade.
Capitolul 8: Cardurile deteriorate, pierdute sau furate:
Dacă un card CIELO VENEZIA s-a deteriorat, a fost furat sau pierdut, acest lucru trebuie anunţat la numărul de telefon 0372/961.461. Odată cu înştiinţarea se vor comunica numele, adresa şi celelalte date de identificare ale posesorului de card. Participantul care îşi pierde cardul sau îi este furat are dreptul la un nou card care poate fi obţinut dintr-un magazin CIELO VENEZIA participant la program.
Capitolul 9. Funcţionarea serviciului de relaţii cu clienţii:
Posesorii de card pot obţine informaţii referitoare la funcţionarea programului de fidelizare şi folosirea cardului apelând Serviciul Clienţi la numărul de telefon 0372/961.461. Tot la acest număr, titularul cardului va anunţa fără întârziere orice schimbare a informaţiilor personale, inclusiv modificările de adresă şi, de asemenea, va anunţa pierderea, furtul sau deteriorarea cardului de fidelizare. În scopul protejării datelor personale ale participanţilor la programul de fidelizare, Serviciul Clienţi va solicita anumite informaţii pentru a stabili identitatea clientului. Dacă operatorul de la serviciul clienţi nu a stabilit în mod corespunzător identitatea clientului, el este îndreptăţit să refuze furnizarea de informaţii.
Capitolul 10. Protecţia datelor personale:
Prin semnarea formularului de înscriere, participantul este de acord ca datele sale completate în formularul de înscriere să intre în baza de date a companiei SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL, înregistrată la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal sub numarul 11044 . Participantul îşi exprimă acordul ca informaţiile completate în talon să fie folosite de SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL în scopuri statistice şi pentru acţiuni de marketing direct şi să primească materiale informative de la SC CIELO VENEZIA 1270 RO SRL şi partenerii sai. Participantul are drept de acces, intervenţie şi opoziţie asupra datelor personale comunicate, conform legii 677/2001.
Regulamentul Oficial este disponibil în mod gratuit oricărui participant la program în toate magazinele CIELO VENEZIA. Pentru informaţii suplimentare se poate vizita site-ul www.cielovenezia1270.ro/diamondclub.
Prin participarea la acest program, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze termenelor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial.
|